17 lucruri pe care le-am invatat in 2017

Eu le-am trăit. Ți le împărtășesc ca pe niște sfaturi:

  1. Nimeni nu este de neînlocuit.
  2. Oceanul rămâne în continuare cel mai bun prieten al meu.
  3. Cea mai de preț resursă a noastră este timpul. De unde cumperi timp?
  4. Chiar poți să te lași de fumat. Fără dramă.
  5. Nu mai căuta vinovați pentru propriile tale greșeli.
  6. Când cineva îți închide o ușa, nu intra niciodată pe fereastră. O să cazi în nas.
  7. Nu studia prea mult o problema. Deciziile mari se iau într-o fracțiune de secundă.
  8. Cel mai de preț cadou pe care îl poți dărui cuiva drag este zâmbetul tău.
  9. Aruncă toate lucrurile nefolositoare din casă. Creează spațiu pentru nou. Așa și cu sufletul…
  10. Șansele vin uneori deghizate în neșanse. E important să prinzi esența.
  11. O strategie pe termen scurt este mai folositoare decât un plan pe termen lung.
  12. Fixează-ți obiective mici și realizabile. Sau nu visa cai verzi pe pereți.
  13. Muncește zilnic pentru visul tău. Azi poți să ai mai mult ca ieri, dar mai puțin ca mâine.
  14. Crăciunul se sărbătorește în familie.
  15. Oamenii și gândurile negative nu au ce să caute în viața ta. Trag la cântar.
  16. Nu oricine te scoate din rahat îți vrea neapărat binele.
  17. Eu sunt cel mai important om din viata mea! Asta pentru că nu am copii.

Cu prețuire!

Sa scrii copila! Sa scrii cu drag si indrazneala!

“Să scrii copilă! Să scrii cu drag și îndrazneală!

Să-ți faci curajul o poveste, iar rândurile-ți artă! Să scrii de bine, cu blândețe și chip senin, să nu superi pe nimeni pe drumul vieții și să fii demnă!”  Cu iubire!

Pe orice drum v-ar purta viața, să credeți în voi dragilor! Să nu renunțati niciodată, dar niciodată la ceea ce vă aduce zâmbet! Să vă urmați țelul, aducând împlinire în sufletele apropiaților. Nu vă comparați cu ceilalți și nu tânjiți cu ură după ce au alții… pentru ca nu știți niciodată ce e acolo…

Credeți în karma! Orice decizie fizica sau spirituală are o urmare pozitivă sau negativă, deci faceți mult bine fără să taxați biletul și… așteptați reacțiunea!

Adresați-vă omului mic cu vorbe mici, iar omului mare cu vorbe înțelepte, dar păstrați căldură în glas, când însuși glasul gândurilor tace.

Învață să înveți atunci când nu câștigi… și oferă mereu a doua șansă!

Cu prețuire,

Gloria

 

Corpul e casa sufletului tau! Nu ii pune jug!

Iubește-l!

Îl obosești de multe ori, îl cerți, alergi, constrângi, îl ții păzitor peste nopți tinere, risipitor de roade și gurmand de iubire. Îl socotești intangibil. Mă întreb, nu știi oare că te va petrece pe drum o viață?

Săracul. Tu îl ponosești în inima călătoriei. Dar mai sărac tu apoi… pentru că îi vei plăti.

Nu înșir cuvinte fără temei în nici o împrejurare și cred cu desăvârșire în simbioza dintre corp și suflet, în faptul că prin respectarea desăvârșită a trupului poți atinge excelența sufletului.

Dragul meu cititor, nu te îndemn să nu trăiești, să nu guști din viață, ci să te respecți pe tine însuți mai mult. Nu e nevoie să pleci în India să găsești echilibru, ci să faci o călătorie către interiorul tău, să decantezi favorabilul de neplăcut.

Prin trup ai mijlocire cu universul, materia, lumea exterioară. Pătrund prin trupul tău, către suflet, energiile cărora le acorzi tu prilejul.

Îmi doresc ca în acest capitol al călătoriei, Despre trup, să-ți ofer un dram de convingere întru iubirea de sine. Trupul reprezintă forța, puterea, tăria și vigoarea ta prin viață!

Cu prețuire!

Cine sunt eu?

Îmi place să spun despre mine, mai presus de orice, că sunt un om bun.

Iubesc viața pentru simplul fapt că mă iubește și ea. Am învățat de-a lungul timpului să cred în reciprocitatea actelor și a faptelor noastre ca ființe umane, să respect, să apreciez și să nu pun niciodată la îndoială legile supreme ale universului.

Pe scurt, pasiunea pentru scris am primit-o în 1991, septembrie, la Timișoara. Mi-a fost liant, sfetnic, povățuitor, liniștitoare prietenă și m-a învățat că poate alina durerile sufletești. Am călătorit mult… către suflet, succes cât și către alte răsărituri, iar condeiul îl port cu mine astăzi, la București.

Specialist în comunicare și relații publice în diplome, absolventă a unei prestigioase instituții militare de învățământ și totodată absolventă de ASE, după ani frumoși și exigenți de studii concomitente am ales să vă inspir prin pasiunea infinită pentru scris. Sunt însă de părere că rodnic este să ți se citească învățătura nu pe umeri, nici pe frunte, ci în grai! Contează infinit mai mult substanța cuvintelor împărtășite celorlalți.

Dacă poți să faci un bine, fă-l prin toate simțurile!

Cu prețuire!